Biblia DCC Ezra capitolul 3
1Imp 5.6Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”
2Cron 2.10Slujitorilor tăi care vor tăia, care vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn.”
Fapt 12.20Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el; şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
2Cron 2.16Şi noi vom tăia lemne din Liban atât cât vei avea nevoie; ţi le vom trimite pe mare în plute până la Iafo, şi de acolo tu le vei sui la Ierusalim.”
Fapt 9.36În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
Ezra 6.3„În anul întâi al domniei împăratului Cirus, împăratul Cirus a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: „Casa să fie zidită iarăşi, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şaizeci de coţi, o lăţime de şaizeci de coţi,
Pagina 1 din 1