Biblia DCC Ieremia capitolul 1

Setări Biblia
1Imp 18.46
Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.
2Imp 4.29
Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”
2Imp 9.1
Prorocul Elisei a chemat pe unul din fiii prorocilor şi i-a zis: „Încinge-ţi mijlocul, ia cu tine sticluţa aceasta cu untdelemn şi du-te la Ramot în Galaad.
Iov 38.3
Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
Luc 12.35
Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse.
1Pet 1.13
De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
Ex 3.12
Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
Ier 1.8
Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”
Ezec 2.6
Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici.
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook - twitter - google - linkedin - myspace - email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 1 >> Biblia DCC Ieremia capitolul 1 - BordancNicu.go.ro
meniu prim