Biblia DCC Numeri capitolul 28
Num 10.10În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile de tot şi jertfele de mulţumire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
1Sam 20.5Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.
1Cron 23.31şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite.
2Cron 2.4Iată, eu înalţ o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămâie mirositoare, să aduc necurmat în ea pâinile pentru punerea înainte şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbătoare ale Domnului Dumnezeului nostru, după o lege veşnică pentru Israel.
Ezra 3.5După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare ca daruri de bunăvoie Domnului.
Neem 10.33pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
Isa 1.13-14Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Ezec 45.17Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare şi jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispăşitoare, de darul de mâncare, de arderea de tot şi de jertfa de mulţumire, ca să se facă ispăşire pentru casa lui Israel.”
Ezec 46.6În ziua lunii noi, va da un viţel fără cusur, şase miei şi un berbec, toţi fără cusur.
Osea 2.11Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate praznicele ei.