Biblia DCC Romani capitolul 1

Setări Biblia
1Tes 1.9
Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
1Ioan 5.20
Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
Isa 44.20
El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” –
Ier 10.14
Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi nu este nicio suflare în ei;
Ier 13.25
Iată-ţi soarta, partea pe care ţi-o măsor, zice Domnul, pentru că M-ai uitat şi ţi-ai pus încrederea în minciună.
Amos 2.4
Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului şi n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duşi în rătăcire de idolii cei mincinoşi după care au umblat şi părinţii lor;
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook - twitter - google - linkedin - myspace - email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 1 >> Biblia DCC Romani capitolul 1 - BordancNicu.go.ro
meniu prim