Biblia DCC Romani capitolul 8

Setări Biblia
Iov 34.29
Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă? La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
Marc 16.19
Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
Col 3.1
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Evr 1.3
El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,
Evr 8.1
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
Evr 12.2
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
1Pet 3.22
care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile.
Evr 7.25
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
Evr 9.24
Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
1Ioan 2.1
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.
Pagina 1 din 1
capitolul 8 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook - twitter - google - linkedin - myspace - email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 8 >> Biblia DCC Romani capitolul 8 - BordancNicu.go.ro
meniu prim